Nationalist

Programele comune pentru Covasna si Harghita pentru anul 2010 prevad infiintarea unei agentii turistice pentru cele doua judete, care sa functioneze ca un “minister al turismului in Secuime”.

Presedintele Consiliului Judetean Harghita (CJ), Borboly Csaba, a declarat, joi, in cadrul unei conferinte de presa comuna cu autoritatile din Covasna, ca aceasta agentie turistica ar fi ca un fel de minister al turismului in Secuime, care sa promoveze zona.

 
Borboly a spus ca, desi aici sunt mai multe locuri de cazare decat pe Valea Prahovei si multi oameni au investit pentru a le oferi turistilor conditii bune, aceste locuri sunt ocupate in general in perioada sarbatorilor si nu sunt suficient promovate.

In plus, zona dispune de numeroase arii protejate si de multe obiective monumente istorice, de munti, de ape minerale si de multe alte lucruri care ar putea atrage turisti.

“Sunt foarte multe lucruri despre care nu se stie si ar trebui promovate. In cadrul acestei agentii, am participa la targuri nationale si internationale, am edita materiale si brosuri de promovare comune. Am facut inclusiv un filmulet de patru minute pe care vrem sa il promovam”, a spus Borboly.

Autoritatile din cele doua judete intentioneaza sa introduca si un “card secuiesc” prin care sa ofere diverse facilitati care sa ajute la promovarea turismului si care sa atraga cat mai multi vizitatori in zona.De pe Ziare.com

Un document din Arhivele MAE polonez arunca o lumina noua asupra evenimentelor din decembrie 1989 din Romania. Conform acestuia, Ion Iliescu si Silviu Brucan ar fi cerut ajutor militar din partea URSS.Documentul este publicat in cel mai recent numar al Revistei 22, si a fost pus la dispozitie de catre Adam Burakowski, doctor in stiinte politice, conferentiar la Institutul de Studii Politice al Academiei de Siinte a Poloniei si director - adjunct al Sectiei Externe a Radioului Polonez.

Burakowski precizeaza ca “documentul, desecretizat in temeiul Legii din 22 ianuarie 1999 privind protectia informatiilor clasificate (art. 86 al. 2), reprezinta un mesaj cifrat trimis de la Ambasada Republicii Populare Polone din Bucuresti catre ministerul de la Varsovia, in ziua de 23 decembrie 1989″.

Din text reiese ca unul dintre diplomatii ambasadei s-a intalnit cu un angajat al reprezentantei diplomatice sovietice din Romania care l-a informat pe diplomatul polonez ca la Ambasada URSS s-au prezentat Ion Iliescu si Silviu Brucan, in numele FSN.

Ei au cerut ajutor militar, insa Ambasada sovietica a raspuns ca URSS este gata sa acorde orice fel de ajutor cu exceptia intrarii cu forte armate pe teritoriul Romaniei, in acest fel respingand, practic, cererea de ajutor militar.

Fragment din documentul din Arhiva MAE Polonia

“URGENT
Catre dir. J. Makosa
Insarcinat cu afaceri, Bauer informeaza prin depesa nr. 189 din data de 23 luna curenta:Ora 15.00.

Adam Burakowski precizeaza ca in acele zile Ambasada Poloniei trimitea zilnic catre minister cateva mesaje de acest gen si ca informatiile din mesajele cifrate pot fi considerate ca fiind credibile.

De pe Ziare.com

Povestea Grupului Gavrilă primul film al trilogiei „Apoape linişte“ despre Rezistenţa Anticomunistă    „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin    Regizorul Constantin Popescu jr. a relatat în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş greutăţile prin care a trecut pînă la realizarea peliculei    Ion Gavrilă Ogoanu este interpretat de actorul Constantin Diţă    Personajele au numele reale ale luptătorilor anticomunişti ai Grupului Gavrilă care au activat în Munţii Făgăraşului    Filmul va avea, în curînd, o premieră şi la Făgăraş

     Filmul de lungmetraj „Portretul luptătorului la tinereţe“ a fost selectat şi va fi prezentat la Festivalul Filmului de la Berlin care se va desfăşura în perioada 11-21 februarie 2010. Este unul dintre filmele româneşti cele mai aşteptate în cinematografe încă din toamna anului trecut. Subiectul este unul de excepţie şi se referă la activitatea grupului de partizani din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu.

Regia şi scenariul sînt semnate de Constantin Popescu jr, reprezentant al noului val de regizori. Foştii luptători anticomunişti vor fi interpretaţi, într-o distribuţie exclusiv masculină, de către actori tineri precum Constantin Diţă aflat la primul său rol principal într-un lungmetraj, Alin Mihalache, Cătălin Babiuc, Vasile Calofir, Bogdan Dumitrache, Alexandru Potoceanu şi Mihai Constantin. La Festivaul Filmului de la Berlin, „Ursul de Aur“, „Portretul luptătorului la tinereţe“ va fi prezentat la secţiunea „Forum“.

Drama luptătorului anticomunist

     “Portretul luptătorului la tinereţe” este prima parte a trilogiei „Aproape linişte” al cărui subiect îl constituie lupta anticomunistă din România. În această primă parte, regizorul Popescu a ales să prezinte activitatea Grupului Gavrilă din Munţii Făgăraşului. Conform relatărilor regizorului, nu lipsesc din scenă cele mai dure momente ale luptei anticomuniste ale Grupului Gavrilă. Nefericitul eveniment petrecut în curtea lui Olimpiu Borzea din Viştea de Jos cînd Remus Sofonea, zis Brâncoveanu, din Drăguş s-a împuşcat, iar Laurean Haşu, zis Leu, din Breaza, a fost rănit grav de glonte. A fost încrustată pe pelicula filmului o scenă dramatică dată de confruntarea luptătorilor cu trupele de securitate într-un şopron din Ileni în care a fost implicat Toma Pirău, zis Porâmbu. Partea a doua a trilogiei care se va denumi „Elisabeta“ se va referi la activitatea revoluţionară a Elisabetei Rizea şi a soţului ei Gheorghe Rizea. Ultima partea cea care a dat denumirea trilogiei „Aproape linişte“ se va referi la lupta dusă de fraţii Arnăuţoiu de pe versantul sudic al Munţilor Făgăraş, grupul denumit „Haiducii Muscelului“. Regizorul Constantin Popescu jr. a stat de vorbă cu Monitorul de Făgăraş, oferind, în exclusivitate, povestea filmului „Portretul luptărorului la tinereţe“. Totodată a acceptat, ca după „Ursul de Aur“ de la Berlin să prezinte filmul, în premieră, şi la Făgăraş, acţiune organizată de Monitorul de Făgăraş.

„O lume care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei“

     „Portretul luptătorului la tinereţe”este primul film din cele trei pe care intenţionez să le regizez despre rezistenţa anticomunistă. Primul film prezintă grupul de partizani conduşi de Ion Gavrilă Ogoranu, al doilea film va fi povestea Elisabetei Rizea, iar al treilea prezintă grupul de partizani conduşi de fraţii Toma şi Petre Arnăuţoiu. Cred că este important să discutăm despre perioada anilor ‘50 şi despre grupurile de partizani români, chiar dacă unele dintre nume sînt, într-un fel sau altul, mai puţin cunoscute ori într-o oarecare măsură controversate. Decizia de a face acest film nu a fost uşoară. Am luat-o greu, pentru că nu ştiam multe lucruri despre acea perioadă. Nu mă identificam cu o imagine pe care nu o înţelegeam. Am citit însă lucruri care m-au zdruncinat. Exemple despre oameni care au suferit cumplit şi care şi-au dedicat viaţa unei idei mai întâlnisem, dar păreau în mintea mea doar nişte personaje şi atât. Oamenii despre care am citit au rămas vii în mintea mea mult după ce am închis cărţile, chiar dacă ştiam că aproape niciunul nu mai era în viaţă. Poveştile lor au reuşit să mă facă să-mi pun întrebări legate de curaj, rezistenţă, eroism şi despre puterea de a îndura. Ce simţeau, cum trăiau, ce tristeţi ori frustrări au adunat în toţi anii aceia, cât de singuri s-au simţit, cât de greu le-a fost? Ce i-a determinat să nu accepte, să ia deciziile pe care le-au luat? Aş fi fost oare în stare să mă comport asemeni lor, în condiţii asemănătoare măcar? Mi se pare şi astăzi atât de greu de înţeles puterea lor interioară, caracterele lor tari (şi peste ani va fi la fel, sunt sigur, am să mă tot întreb lucrurile astea). Nu ştiu dacă am priceput pe deplin totul, mă îndoiesc. Nu sunt întru-totul de acord cu toate hotărârile lor ori cu toate opţiunile lor. Dar măsura în care au acceptat să lupte şi să dea piept cu necunoscutul m-a făcut să mă hotărăsc să spun aceste poveşti, aşa cum m-am priceput mai bine. Acestea au fost câteva dintre motivele care m-au îndemnat să fac acest film. Au urmat apoi luni de documentare, vizionări de filme de arhivă şi interviuri, poveşti despre canal şi despre grupurile de rezistenţă, anchete, stenograme. Am descoperit o lume care îmi era străină, dar care m-a impresionat prin puterea tăcerii ei. Nişte oameni care au suferit într-o tăcere adâncă, într-o linişte aproape desăvârşită, fără să se bată cu pumnul în piept şi care au murit (mulţi dintre ei) neştiuţi de nimeni, îngropaţi de securitate în locuri rămase până astăzi necunoscute“ a povestit regizorul Constantin Popescu jr. pentru Monitorul de Făgăraş.

Este un film despre demnitate

     „Am hotărât să fac un film despre nişte tineri, nu neapărat despre o ideologie. Despre anii deciziilor ciudate, grăbite, dar poate fundamentale şi drepte. Despre demnitate, despre puterea unui om de a face ceea ce crede de cuviinţă, în viaţă, aşa cum îi dictează conştiinţa şi buna măsura a lucrurilor, valori pe care le întâlnesc astăzi atât de rar, cu adevărat, în jurul meu. Cu siguranţă, filmul va fi o experienţă diferită. Ne-am străduit, toată echipa, (în primul rând actorii, care m-au sprijinit enorm şi cărora le mulţumesc pentru răbdare şi abnegaţie) să facem ceva diferit, care să impresioneze, într-un fel sau altul, dar fără să inovăm, de fapt. Rămâne de văzut dacă am reuşit sau nu.
Filmul nu este realizat într-o manieră tradiţională. Este cinema-ul meu şi nu ştiu cum o să fie acceptat de către public. Este o privire personală asupra acelei perioade, nu este o imagine hagiografică şi nici un bestiar. M-am străduit să fiu onest, cum spuneam şi să redau faptele, nimic mai mult, fără să comentez, fără să judec. Întâmplările sunt în proporţie de peste 90% autentice, am intervenit cât se poate de puţin asupra lor, asupra locurilor unde s-au petrecut şi pe cât posibil am păstrat anotimpul şi datele reale. Schimbările pe care le-am făcut în poveste apar din raţiuni de producţie, pur şi simplu. Cu toate că producătorul filmului (Titi Popescu, tatăl meu) a fost mai mult decât înţelegător şi m-a sprijinit din răsputeri (ca şi domnul Mihai Constantinescu, vicepreşedintele AFDPR), timpul, programul actorilor şi partea financiară a producţiei nu ne-au permis, uneori, să filmăm tot ce mi-am propus. Filmările au durat mult, din primăvara anului 2008 până în primăvara anului 2009, cu întreruperi, desigur. Am filmat în apropierea Braşovului, Făgăraşului, Sibiului şi în Bucegi. A fost o producţie dificilă, cu peste o sută de actori şi peste trei sute de figuranţi. Costumele şi toate armele sunt strict autentice, din perioada respectivă, ba chiar am avut parte de un ajutor nesperat din partea rudelor unora dintre luptători care ne-au ajutat cu haine autentice din vremurile acele şi cu sprijinul lor moral, în unele locuri pe unde am filmat“a adăugat regizorul.

„N-am făcut filmul cu gîndul la vreun festival“

     „Occidentul a mai văzut, însă, astfel de filme, poate mai bine realizate şi cu buget mai mare decât am avut eu. În afară de asta, filmul va putea fi judecat cu adevărat doar atunci când vor fi gata şi celelalte două părţi, pentru că pe de-o parte personajele din cele trei filme interacţionează, se regăsesc din poveste în poveste şi pe de altă parte pentru că stilistic, vizual şi narativ filmele vor fi foarte diferite între ele, astfel că experienţa cinematografică va fi completă doar atunci când vor putea fi vizionate toate trei. Nu am făcut filmul cu gândul la vreun festival. A fost o mare surpriză pentru mine să aflu că am fost selecţionat în Forum-ul Berlinalei. Am vrut să vorbesc despre o parte a istoriei cunoscută mai puţin, cum spuneam, dar maniera în care am realizat filmul este una dificilă. Totul este oarecum supărător, poate chiar agasant la acest film. Solicită atenţia spectatorului din multe puncte de vedere. Dar aşa am dorit să fie, pe de o parte pentru că nu cred că pot privi lejer şi cu umor un astfel de subiect, pe de altă parte pentru că asta este impresia cu care am rămas după lunile de lectură a unor arhive şi a materialelor memorialistice. Nu am reţinut doar imagini, ci şi senzaţii, o suită de fragmente, mai mult sau mai puţin impresionante, unele supărătoare, de care nu reuşeam să scap, altele mai puternice, altele agasante. Ei bine, amestecul acesta de imagini, sunete şi senzaţii mi-a dictat cum ar trebui să arate filmul. Şi recunosc că nu este uşor de privit, în primul rând pentru că este ceva mai lung, nu pentru că ar fi violent sau agresiv. Cred că este un film care va intriga, cu siguranţă. Dar dacă poate răspunde unor întrebări, este îndeajuns“ povesteşte tînărul regizor.

Personajele filmului au numele reale ale luptătorilor

     „Am încercat să folosesc actori tineri în distribuţie, oameni care să aibă vârsta luptătorilor la vremea aceea, lucru care m-a ajutat foarte tare. I-am rugat să se folosească şi de propriile lor personalităţi în conturarea fiecărui personaj în parte şi acest lucru a dat o notă proaspătă, veridică, în multe ocazii, secvenţelor filmate. Am încercat să imaginez, pornind de la fotografiile pe care luptătorii şi le-au făcut în păduri, o imagine cât mai exactă a acelor zile şi nopţi grele prin care au trecut. Am folosit şi peliculă alb-negru, pe 16 mm, care să aducă o imagine şi mai aproape de nişte momente îndepărtate în timp, dar puternice. Lipsa sonorului, în anumite momente, marchează şi mai puternic momentele triste. Am încercat să imaginez şi unele momente în care zâmbeau, râdeau şi se simţeau liberi, tineri şi puternici, dar şi momentele de singurătate şi dezamăgire, momentele în care aproape că nu mai vedeau ieşirea din acest infern. Am folosit în film numele reale ale luptătorilor, dar am modificat biografiile lor şi unele dintre locurile unde s-au întâmplat unele dintre evenimente. La urma urmelor este un film inspirat de întâmplări reale, dar este o operă de ficţiune. Subiectul are un specific local, nu ştiu câtă lume este interesată de un asemenea subiect, abordat într-o manieră frustă, simplă şi directă. Mă refer în primul rând la publicul european, nu la cel din ţară. Dar poate mă înşel şi filmul va prinde. Poate că lumea va fi curioasă. Naraţiunea nu este neapărat lineară, clasică, nu este nici un film de acţiune, nu urmăresc cu obstinaţie un singur personaj, ci un grup de oameni, filmul este portretul unui grup, al unei perioade, al unei senzaţii, nu al unui personaj, e dificil de explicat. Am în permanenţă îndoieli în privinţa muncii mele, aşa că mi-e greu s-o calific just sau s-o descriu“ spune regizorul.

„Am prezentat o bucată din istoria ţării mele“

     Ştiu că unii poate nu vor fi de acord cu unele secvenţe, cu unele hotărâri regizorale pe care le-am luat. Dar povestea aceasta a trecut prin mine, unele lucruri le-am înţeles dincolo de rândurile cărţilor pe care le-am citit despre rezistenţa armată anticomunistă din România. Şi reprezintă şi punctul meu de vedere. Mai sunt puţini dintre cei care cu adevărat ştiu sau înţeleg cum a fost atunci. Mărturisesc că aştept cu emoţie premiera filmului. Mi-e tot timpul teamă că lumea va spune că lucrurile nu au stat aşa. Dar munca la acest film a fost cel mai dificil lucru pe care l-am făcut până acum şi sper ca imaginea mea despre anii aceia şi despre evenimentele acelea să nu fi fost una greşită. Şi dacă este aşa, filmul acesta nu este decât un prim pas. Poate cei care se vor apleca asupra acestor poveşti, peste ani, vor reuşi să afle mai multe şi să înţeleagă - poate mai bine decât am făcut-o eu - aceste întâmplări dramatice.
Consider că am făcut un film onest, fără părtinire, neatins de patimă. Am prezentat o bucată din istoria ţării mele despre care eu unul nu ştiam mai nimic cu şase ani în urmă. Am încercat, după puterile mele, să arunc o privire obiectivă şi liniştită asupra unor momente învăluite într-o aură de necunoaştere dintr-o perioadă neliniştită a istoriei. Măsura în care am reuşit rămâne sa fie luată în seamă sau nu. Cred că este, însă, un început. Şi asta este bine. Şi mai cred că dincolo de orice discuţii sau opinii, multora dintre cei care au rezistat cu arma în mână în munţi trebuie să le fim cu toţii recunoscători, fie şi numai pentru demnitatea de care au dat dovadă în viaţă“şi-a încheiat povestea în exclusivitate pentru Monitorul de Făgăraş, regizorul Constantin Popescu.

Luptătorii din munţi, Grupul Gavrilă

Ion Gavrilă Ogiranu, zis Moşu
Remus Sofonea, zis Brâncoveanu
Laurean Haşu, zis Leu
Gheorghe Haşu, zis Ghiţă
Andrei Haşu, zis Baciu
Ion Chiujdea, zis Profesorul
Toma Pirău, zis Porâmbu
Victor Metea
Jean Pop, zis Fileru
Nelu Novac
Gelu Novac
Silviu Socol
Ion Ilioi
Nicolae Mazilu
Ion Mogoş

Din Monitorul de Fagaras

Ilie Drob. Erou de război, decorat cu trei decoraţii de preşedintele Emil Constantinescu şi Ion Iliescu, acesta oferindu-i două decoraţii: una de erou şi cealaltă de eliberare de sub regimul fascist. Ilie Drob a luptat în Munţii Bucovinei. El înainta pentru a apăra patria în timp ce oamenii se retrăgeau. Născut în 1923, 20 iulie, domnul Ilie Drob din Capu Codrului a prins atât regimul fascist, cât şi cel comunist sau postcomunist ori prezent. Ilie Drob, înaintaş în armată şi jandarm, este un anticomunist convins!

Noi înaintam prin bombe şi gloanţe iar oamenii fugeau

Cristian Bodnărescu: Povestiţi întâmplările din al doilea război mondial.

Ilie Drob: Am plecat în evacuare de la casa mea din Capu Codrului- Suceava în Oltenia. Din Oltenia am luat calea Bucureştilor, în armată. Am făcut instrucţiunea şi armata în pădure, Pantelimon. Am făcut garda pentru mai multe interprinderi şi de acolo m-am întors înapoi, în cazarmă. Fiind situaţia conflictuală, de război, nu ştiam bine unde ne vom duce şi dacă vom mai prinde un răsărit de soare. Nu-mi pot imagina ce deznodământ a urmat… comunismul! Comuniştii aveau ciudă pe jandarmi şi am avut o viaţă foarte grea sub jugul lor, mai ales privitor la locul de muncă. Eu eram jandarm înaintaş când am plecat pe front. Mai bine era pe front decât în ţară aici, comuniştii urându-ne. În război am fost de gardă, ocupându-mă de prizonieri însă şi înaintaş pe front.

O mină a explodat în spatele meu

Mă aflam în Cehoslovacia. Împreună cu un camarad vegheam împotriva inamicilor, când doi s-au furişat în spatele nostru şi au aruncat cu o grenadă. Aproape nici n-am simţit, dar o schijă mi-a perforat plămânii. Am avut noroc de un subofiţer de-al nostru care a văzut inamicii şi i-a împuşcat pe amândoi cu o mitralieră, el mi-a salvat viaţa! Rănit fiind m-au adus în ţară, la spital, însă nu puteam sta prea mult ştiind că ţara are nevoie de mine. M-am refăcut repede şi m-am dus să ţin garda la intreprinderi. Am fost la un depozit de muniţii în Ilfov, apoi am păzit o navă de prizonieri. Când m-am întors am fost decorat!

Statul birocrat postcomunist nu îşi respectă eroii

Îmi amintesc aceste întâmplări ca şi cum se derulează în faţa ochilor acum pentru întâia oară! Nu pot crede cum aceşti copii ai ţării nu m-au respectat, riscâncu-mi viaţa pentru ei. Nu am avut toate drepturile, nu mi-au fost respectate. Au oferit altora banii mei şi pensia de veteran mulţi ani nu am primit-o. M-am adresat la o serie de instituţii însă am întâlnit prostia, batjocura şi birocraţia în picioare! Nimeni nu mişca un pai să mă ajute, toţi mă trimiteau de la unul la altul. În timp ce unii se îmbogăţeau, un erou al ţării era sărac şi nici nu primea puţinii bani meritaţi. Am sperat ca după ce ne-am eliberat de urâta alianţă cu ruşii, ceea ce a însemnat comunismul, când i-am părăsit pe nemţi, să fie mai bine, însă multe lucruri nu s-au schimbat nici acum.

Cristian Bodnărescu: Cum trăim acum faţă de trecut şi ce sfaturi oferiţi tinerei generaţii?

Ilie Drob: Acum trăim mai bine faţă de trecut, însă nu-mi place un lucru: lipseşte credinţa! Lumea s-a stricat din pricina televizorului, nu-mi mai place. Acolo sunt doar prostii care nici nu merită a fi văzute.
Într-adevăr, gânditorii chinezi afirmau că televizorul este unealta prostului, înăbuşind cărţile. Mă bucur personal pentru oferirea acestui material în zilele noastre într-o ţară manelizată, fără conştiinţă naţională. Trăiască România! Trăiască eroii naţionali!

academician Cristian Bodnărescu

Autor: Georgiana Antofie 

Natalitatea mult mai ridicată a romilor duce la creşterea ponderii acestora în populaţia României. Mişcarea este accentuată şi de scăderea numărului românilor, care au o mortalitate mai ridicată decât natalitatea, susţine Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

- faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori, cât este natalitatea la români, la romi se înregistrează o natalitate de 25 la mie (în anul ultimului recensământ-2002);
- rata fertilităţii totale (numărul mediu de copii născuţi) este de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă;
- românii au rata mortalităţii mai ridicată decât natalitatea;
- în România, raportul dintre sexe la naştere a avut şi are o valoare constantă, de 105-106 băieţi la 100 de fete;
- ponderea născuţilor proveniţi de la femei cu studii superioare era de numai 8% în anul 2002, dar a ajuns la o valoare dublă în anul 2008 - peste 17%;
- natalitate scăzută, una dintre cele mai mici valori ale speranţei de viaţă la naştere din UE şi o migraţie externă negativă, sunt unele dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă România;
- la 100 de persoane adulte (active economic în cea mai mare parte) revin astăzi 24 de persoane în vârstă de 65 de ani şi peste (preponderent inactive economic). Dacă nu intervine o redresare a natalităţii, în anul 2050, la 100 de persoane adulte vor reveni 54 de persoane vârstnice;
- în funcţie de religie, în România, cea mai mare rată a natalităţii este înregistrată de penticostali, urmaţi de baptişti şi adventişti.

Rep: Ce pondere din populaţia României ocupă etnia romă? Cum va evolua şi ce implicaţii va avea aceasta pe termen lung?      

V. Gheţău: Numărul populaţiei de etnie romă şi unele dintre caracteristicile demografice ale acesteia sunt doar parţial cunoscute, dintr-o raţiune foarte simplă: mulţi, probabil foarte mulţi romi, nu doresc să declare apartenenţa la acest grup etnic, nici la recensământ şi nici la oficiile de stare civilă când se înregistrează etnia născutului şi a persoanei decedate.

La ultimul recensământ al populaţiei, cel din martie 2002, s-au declarat de etnie romă 535.000 de persoane, ceea ce reprezenta 2,5% din populaţia ţării. Cât de departe sunt aceste valori de cele reale nimeni nu o poate cuantifica cu argumente solide, fiabile. Atât timp cât apartenenţa etnică, ca şi cea religioasă, se înregistrează prin liberă declaraţie, nu poate fi imaginată o altă modalitate de cunoaştere a dimensiunii reale a populaţiei de etnie romă. În ceea ce priveşte natalitatea/fertilitatea, datele referitoare la numărul mediu de copii născuţi vii de către femeile în vârstă de 15 ani şi peste până la data recensământului permit utilizarea unor tehnici indirecte, mai sofisticate, de estimare a natalităţii şi fertilităţii pe etnii.

Faţă de 10,2 născuţi la 1000 de locuitori cât era natalitatea românilor, la romi se înregistra o natalitate de 25 la mie, iar rata fertilităţii totale, un indicator mult mai relevant pentru intensitatea reproducerii populaţiei (numărul mediu de copii născuţi de o femeie de-a lungul întregii perioade fertile a vieţii) era de 3,1 copii la o femeie de etnie romă şi de numai 1,4 copii la o româncă.

Natalitatea mult mai ridicată a romilor duce, în timp, la creşterea numărului şi ponderii acestei populaţii, mişcare accentuată de scăderea numărului românilor (şi a populaţiei de alte etnii), care au o mortalitate mai ridicată decât natalitatea.

2.Care este natalitatea în funcţie de religie în România? Ce religie înregistrează cea mai mare rată a natalitaţii?

Şi apartenenţa etnică şi cea confesională definesc un anumit model cultural care îşi pune vizibil amprenta pe atitudinea faţă de căsătorie, familie şi copii.

Cea mai mare rată a fertilităţii este înregistrată de penticostali, respectiv patru născuţi la o femeie.
Rep: Care este natalitatea în funcţie de sexe în România? Sunt mai mulţi bărbaţi sau mai multe femei? Ce tendinţă va fi în viitor?

În populaţiile în care nu există o preferinţă predominată pentru băieţi, raportul dintre sexe la naştere a avut şi are o valoare constantă – 105-106 băieţi la 100 de fete. Este şi raportul din România şi din celelalte ţări europene. Această superioritate numerică a populaţiei masculine se menţine în ţara noastră până la vârstele de 40-41 de ani, când supramortalitatea masculină - cauzată de boli profesionale, consum mai mare de alcool şi tutun, accidente şi moarte violentă de toate felurile - schimbă raportul în favoarea femeilor, ceea ce face ca la nivelul întregii populaţii femeile să fie mai numeroase (51%). Este o caracteristică a populaţiilor europene.

Raportul dintre sexe la naştere poate fi însă distorsionat brutal în contextul unei anumite politici demografice şi al unui model cultural în care preferinţa pentru băiat este deosebit de puternică. Este cazul Chinei. Politica în domeniul populaţiei a avut şi are drept slogan oficial “un cuplu-un copil”. Folosirea masivă a avortului pentru a favoriza naşterea băieţilor a avut drept consecinţă atingerea unui raport de 119 băieţi la 100 de fete (chiar 130 în unele regiuni). Una dintre consecinţele acestei politici a fost recent făcută cunoscută de oficiali şi specialişti chinezi: în jurul anului 2020 vor exista 24 de milioane de tineri bărbaţi care nu îşi vor găsi partenere de căsătorie de vârstă adecvată.

Dacă în Europa populaţia feminină este mai numeroasă decât cea masculină, situaţia este diferită în alte părţi, unde există o mortalitate mai ridicată în rândul femeilor. Este cazul celor mai multe dintre ţările arabe. 
   
Rep: Cum influenţează educaţiarata natalităţii?

Dintotdeauna corelaţia dintre nivelul de educaţie şi fertilitate a fost una negativă. Creşterea nivelului de educaţie, la femei în primul rând, a majorat vârsta la căsătorie şi la naşterea copilului. O educaţie ridicată înseamnă şi emanciparea femeii, o participare mai mare la activităţi economice în afara gospodăriei, independenţa economică a femeii, cu impact direct asupra numărului de copii. Diferenţele considerabile dintre numărul mediu de copii aduşi pe lume până la data recensământului de femeile cu educaţie superioară şi postliceală şi femeile cu educaţie mai inferioară sau fără educaţie la recensământul din martie 2002 confirmă în întregime rolul major al educaţiei în diferenţierea fertilităţii. Dacă ţinem cont de faptul că nivelul fertilităţii care ar asigura simpla înlocuire în timp a generaţiilor şi o populaţie staţionară este de 2,1 copii la o femeie, putem uşor constata că, atât femeile cu educaţie superioară, cât şi cele cu educaţie postliceală  ajunse la sfârşitul perioadei fertile a vieţii au o fertilitate net inferioară acestui prag.

O observaţie importantă se impune însă. Introducerea în primăvara anului 2003 a concediului şi indemnizaţiei de creştere a copilului la femeile salariate a avut efecte pozitive, care nu pot fi neglijate. S-a înregistrat o creştere moderată a numărului de copii născuţi de femei salariate, ceea ce compensat continuarea declinului de la femeile nesalariate, din mediul rural în special, şi numărul total de născuţi, ca şi rata natalităţii, şi-au stopat trendul descendent (chiar dacă natalitatea se menţine la o valoare scăzută, inferioară ratei mortalităţii generale şi scăderea populaţiei continuă). Măsura luată în primăvara anului 2003 a dus nu numai la decizie de a avea primul copil în rândul femeilor salariate fără copii, dar şi la decizie de a-l avea pe al doilea copil la un număr de femei salariate. Pe de altă parte, dacă vom examina creşterea relativă şi nu cea absolută a numărului de născuţi la femeile salariate, vom observa că intensitatea relativă a acestei creşteri a fost mai însemnată la femeile salariate cu studii superioare şi, în rândul acestora, la cele necăsătorite şi divorţate. Ponderea născuţilor proveniţi de la femei cu studii superioare era de numai 8% în anul 2002 şi a ajuns la o valoare dublă în anul 2008 – peste 17%.

Rep: Care ar fi soluţiile de rezolvare a problemelor demografice ale României?

Situaţia demografică a României rămâne negativă în toate secţiunile ei majore. În linişte, fără schimbări spectaculoase ori zgomotoase, fără implicaţii economice negative vizibile - menţinerea natalităţii la un nivel scăzut este chiar avantajoasă economic - deteriorarea construcţiei demografice a intrat în cel de-al treilea deceniu. Natalitate scăzută, una dintre cele mai mici valori ale speranţei de viaţă la naştere din UE, o migraţie externă negativă. Problemele nu pot fi tratate disociat pentru că fac parte dintr-un întreg. Altfel spus, dacă s-ar încerca o ameliorare a stării demografice a ţării, abordarea nu poate fi decât globală, chiar dacă priorităţi vor trebui stabilite. Dinamica internă a demograficului este clară: fără redresarea fertilităţii nu poate fi imaginată o schimbare de substanţă în dezvoltările demografice viitoare. Nimeni nu poate şti în ce fel, măsuri economice, sociale, medicale şi de altă natură ar putea schimba nivelul actual al fertilităţii. Dar a nu concepe, fără grabă, cu realism, competenţă şi responsabilitate, o strategie naţională în domeniul populaţiei şi dezvoltării, etalată pe termen lung, înseamnă lipsă de responsabilitate faţă viitorul ţării.

Rep: Ce impact vor avea  problemele demografice asupra economiei româneşti pe termen scurt si lung?

Implicaţiile economice ale evoluţiilor demografice din ultimii 20 de ani îşi vor arăta dimensiunea reală pe termen lung. Oricât ar părea de paradoxal, conservarea nivelului scăzut al natalităţii nu are, pe termen scurt, implicaţii economice negative. Dimpotrivă, acest nivel este mai degrabă avantajos economic, atât pentru tânărul cuplu, cât şi pentru societate, fără să ducă la majorarea resurselor economice (financiare, în primul rând) orientate spre sarcină, naştere, creşterea copilului, educaţie, sănătate. Termenul lung arată însă altceva, după 21 de ani de declin demografic provenit esenţial din nivelul scăzut al fertilităţii. Este un preţ care va trebui plătit.  Nu scăderea în sine a numărului populaţiei este răul cel mai mare, ci schimbările care au loc în structura pe vârste a populaţiei şi implicaţiile viitoare ale acestor schimbări.

Generaţiile 1990-2010 vor fi cele de la care vor proveni 80% dintre născuţi în anii 2025-2035. Cu actualele rate de fertilitate pe vârste, numărul născuţilor ar ajunge la 160.000 după anul 2023-2024 şi la 130.000 în jurul anului 2040, rata corespunzătoare a natalităţii fiind de opt şi, respectiv, şapte la mie. Rata mortalităţii generale ar urma să crească prin simpla majorare a numărului şi ponderii populaţiei vârstnice. Depopularea masivă a ţării va fi inexorabilă - ea este deja bine instalată şi studii pertinente publicate sub egida Consiliului Europei plasează România în rândul ţărilor europene cu cel mai rapid proces de depopulare.

În schimb, actuala stare de sănătate a populaţiei, nivelul şi caracteristicile mortalităţii au un cost economic dublu. Pe de o parte, la modul general, volumul cheltuielilor populaţiei şi ale societăţii sunt, proporţional,  ridicate la o populaţie cu stare precară a sănătăţii (chiar în condiţiile actuale de sărăcie).  Pe de altă parte, starea proastă a sănătăţii explică decalajul de 7-8 ani pe care îl avem faţă de ţările dezvoltate în ceea ce priveşte speranţa de viaţă la naştere, decalaj similar şi în privinţa speranţei de viaţă în stare de sănătate (healthy life expectancy) şi, implicit, duratei medii a vieţii active.

Problemele migraţiei externe sunt extrem de complicate pe termen lung. Actuala migraţie temporară pentru muncă a avut şi are efecte economice pozitive indiscutabile. Numărul celor care s-au întors acasă odată cu instalarea crizei economice în ţările în care se află nu este semnificativ. Să nu uităm, însă, că înainte de apariţia crizei existau, în rândul migranţilor, semne ale unei anumite tendinţe de stabilire definitivă în ţările respective. Dacă tendinţa va reveni odată cu trecerea crizei, există riscul unei pierderi umane a cărei dimensiune nu poate fi estimată astăzi. Ar fi o pierdere umană directă dar şi indirectă, prin copiii pe care tinerii migraţi îi vor aduce pe lume acolo şi nu aici.

Rep: Cum va arăta în viitor raportul dintre populaţia activă economic şi cea inactivă?

Iată două cifre de mare semnificaţie: la 100 de persoane adulte (active economic, în cea mai mare parte) revin astăzi 24 de persoane în vârstă de 65 de ani şi peste (preponderent inactive economic). Dacă nu intervine o redresare a natalităţii, care să alimenteze populaţia adultă în viitor, în anul 2050, la 100 de persoane adulte vor reveni 54 de persoane vârstnice. Să nu uităm că populaţia de 65 de ani şi peste la mijlocul secolului va proveni din generaţii aflate în viaţă şi numărul acesteia poate fi calculat cu mare exactitate - 5 milioane (faţă de 3,2 milioane astăzi). Cum va putea fi suportată o astfel de sarcină economică…

Din Capital

de Raluca DUMITRIU

PD-L ajută UDMR să treacă de Parlament Statutul minorităţilor naţionale, proiectul având şanse să intre în vigoare la jumătatea anului  Premierul Emil Boc le-a cerut, ieri, deputaţilor să adopte cât mai urgent Statutul minorităţilor naţionale. De patru ani blocat în Parlament, controversatul proiect se află acum “în rândul palierului III al priorităţilor” Guvernului PD-L - UDMR, după mai multe negocieri între cele două formaţiuni. De altfel, din 2005 şi până în prezent tonul lui Emil Boc s-a mai înmuiat în privinţa legii minorităţilor. Dacă atunci el atrăgea public atenţia că “România trebuie să nu fie un poligon de încercare în privinţa unor suprastandarde în materia drepturilor minorităţilor naţionale”, ieri, acesta s-a rezumat în a spune că proiectul este unul “foarte important pentru o societate democratică”.  

Statutul minorităţilor = autonomia culturală 

Miza Statutului minorităţilor este însemnată pentru UDMR, adoptarea lui fiind echivalentă cu obţinerea autonomiei culturale pentru comunitatea maghiară. Proiectul prevede constituirea unor organisme ale minorităţilor, denumite Consilii Naţionale ale Autonomiei Culturale, care ar urma să decidă în privinţa înfiinţării sau desfiinţării unor şcoli, a destituirii directorilor unităţilor culturale, de învăţământ sau presă, precum şi a programei şcolare referitoare la limba maternă şi istoria proprie. În plus, aceste Consilii Naţionale ale Autonomiei ar funcţiona ca autorităţi administrative autonome cu personalitatea juridică, finanţate din bugetul de stat. În atribuţiile lor ar mai intra şi elaborarea unor strategii pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural mobil al minorităţilor.

UDMR: Nu avem de gând să renunţăm la Consiliile Autonomiei

Liderii UDMR sunt hotărâţi mai mult ca niciodată să treacă proiectul de Parlament. Ei nu par dispuşi să facă vreun compromis în privinţa prevederilor referitoare la înfiinţarea Consiliilor Naţionale ale Autonomiei Culturale. “Nu avem de gând să renunţăm la Consiliile Autonomiei. Nu văd nici un motiv să modificăm proiectul”, ne-a declarat viceliderul deputaţilor UDMR, Erdei Istvan. Acesta a adăugat că Statutul minorităţilor reprezintă prioritatea Uniunii în această sesiune legislativă, arătând că până la sfârşitul lunii iunie proiectul ar putea fi adoptat.

Proiectul, adoptat până la jumătatea anului

Previziunea pare realistă având în vedere planul pus la cale de PD-L şi UDMR. Potrivit unor surse din cele două formaţiuni, Guvernul Boc se gândeşte să trimită Parlamentului un nou proiect al Statutului, dar cu aceleaşi prevederi, astfel încât să se evite implicarea într-o altă dezbatere a celor trei comisii sesizate - juridică, de învăţământ şi pentru drepturile omului -, care trebuie să facă un raport în acest caz şi pe masa cărora se află acum textul normativ. Preşedintele Uniunii, Marko Bela, a declarat însă, ieri, că nu este exclusă nici varianta reluării textului blocat în Camera Deputaţilor: “În principiu, ne-am înţeles să luăm proiectul existent în Parlament, care a fost rezultatul unui compromis, să luăm în considerare opinia Comisiei de la Veneţia, care, la vremea respectivă, a făcut o analiză, un raport asupra acestui proiect”. De la începutul anului 2006, de când se află în discuţia acestor comisii, deputaţii PSD, PC, PRM, dar şi cei ai PD, actuali PD-L, au contestat Statutul minorităţilor. Dintre aceştia din urmă, cel mai dur critic a fost Valeriu Tabără, care susţinea că “acceptarea autonomiei culturale de către PD ar fi o gravă eroare”. “Am da gir unor instituţii neconstituţionale, care nu au de ce să fie constituite”, declara Tabără în urmă cu câţiva ani. Ieri, Tabără a refuzat să mai facă aprecieri pe această temă. Atunci când l-am întrebat de ce ar mai susţine PD-L Statutul minorităţilor în condiţiile în care predeverile lui nu s-au schimbat, acesta a răspuns scurt: “Depinde”. După care, şi-a închis telefonul. Colegul său de partid, preşedintele Comisiei juridice, Daniel Buda, a precizat că PD-L şi UDMR vor avea o întâlnire pentru a fixa un calendar de discuţii: “Aici nu este vorba despre a accepta sau respinge ceva. O să facem şi o evaluare la nivel european a drepturilor minorităţilor, iar apoi vom aborda fiecare aspect şi vom armoniza prevederile”, a spus Buda.

raluca.dumitriu@gandul.info

Din Gandul