Tradiţii româneşti - 30 Noiembrie: “Noaptea Sfîntului Andrei”
November 30, 2009 Religie 1 CommentZiua Sfîntului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gîtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că “îşi vede lupul coada”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, ca să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua cînd porneşte şi lupăria.
În noaptea de 30 noiembrie lupii se adună, iar Sf. Andrei împarte prada, pentru iarna care începe, fiecărui lup. Ca să-şi apere gospodăria de lupi, se obişnuieşte şi astăzi la ţară să se ungă ţăruşii de la poartă, ferestrele şi pragul uşilor cu usturoi. În unele părţi se ung cu usturoi chiar şi fîntînile. Alţi gospodari fac o cruce de ceară şi o lipesc la vite, însă numai la cele de parte bărbătească: boi, berbeci, armăsari, ţapi, şi anume pe cornul din dreapta.
Tot din cauza lupilor nu se mătură toată ziua, nu se dă gunoiul afară, nu se rînesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgîrieturi, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpînii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, cînd soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărîte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.
Noaptea strigoilor
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sînt strigoii? Sînt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de “dincolo” după înmormîntare, sau refuză să se mai întoarcă “acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice.
Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţa rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe. După relele provocate şi locul unde activează, ei pot fi de apă şi de uscat, de vite şi de stupi, de ploi şi de foc. Ei călătoresc pe Pămînt şi pe ape, strigînd şi miorlăind, călare pe meliţă, pe coadă de mătură, pe butoi sau în butoi.
Prin unele părţi, se crede că aceşti strigoi iau coasele şi limbile de meliţă pe care le găsesc pe afară, prin curţile oamenilor şi se duc la hotare, unde se bat cu ele. Femeile au grijă ca asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspîntiile drumurilor, pînă la cîntatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A doua zi, aceştia se cunosc după zgîrieturile ce le au pe faţă.
Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieşi din casă pe horn, se ung pe tălpi cu untură. Adeseori ei trag şi clopotele pe la biserică. Cînd nu au cu cine să se războiască, se duc pe la casele oamenilor, dar toate gospodinele au luat măsuri de apărare: au mîncat usturoi, s-au uns pe frunte, pe piept, pe spate şi la încheieturile trupului. Au uns ferestrele, uşile, hornurile, scările, clanţele uşilor, boii şi vacile la coarne, cleştele, lada şi toporul. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întîi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei. Dacă strigoii nu găsesc nici un loc pe unde să intre în casă, atunci caută să-i cheme afară pe cei dinăuntru. Strigoiul vine şi strigă la fereastră: “Ai mîncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, îl muţeşte; iar dacă tace, se duce în treaba sa şi încearcă pe la cei care n-au mîncat usturoi.
Noaptea vrăjilor şi a farmecelor
Noaptea Sf. Andrei este una dintre cele mai importante din an, pentru vrăji şi farmece. Fetele măsoară nouă cescute cu apă pline, şi le toarnă într-o strachină, care se pune sub icoană. A doua zi, în zori, se măsoară din nou, cu aceeaşi ceşcuţă, apa din strachină. Dacă va mai rămîne pe fundul strachinii apa, fie şi cîteva picături, atunci vor avea noroc; dimpotrivă, dacă ultima ceşcuţă va rămîne neumplută cum trebuie, atunci nu vor avea noroc şi nu se vor mărita. În noaptea de Sf. Andrei, ca să-şi viziteze ursitul, fata îşi pune sub cap 41 de boabe de grîu şi dacă visează că-i ia cineva grîul, se va mărita.
Unele fete îşi pregătesc turta, pentru ea aducînd apă cu gura. Pentru acest colac aduc apă neîncepută, iar produsele din care se prepară turta (făină şi sare) sînt măsurate cu o coajă de nucă. După ce au fost coapte pe vatră, fetele îşi mănîncă turtiţele preparate, convinse fiind că ursiţii vor veni, în vis, cu apă să le potolească setea.
Fetele mai fac un colac din pîine dospită, punînd în mijlocul lui cîte un căţel de usturoi. Dus acasă, colacul este aşezat într-un loc călduros, unde este lăsat vreme de o săptămînă. Dacă răsare usturoiul din mijlocul colacului, fata cunoaşte că va fi cu noroc. Dacă nu răsare, fata se întristează şi spune că va fi lipsită de noroc. Unele fete merg în această noapte la fîntînă, aprind acolo o lumînare de la Paşti şi o afundă cu ajutorul găleţii. Cînd faţa apei este luminată bine, fata zice:
“Sfinte Andrei,
Scoate-i chipul în faţa apei,
Ca în vis să-l visez,
C-aievea să-l văz!”
Atunci, apa din fîntînă se tulbură şi fata îşi vede, se spune, chipul ursitului. Unele îşi fac de ursită cu 9 potcoave, 9 fuse, 9 ace, 3 cuţite şi o coasă, toate înfierbîntate în foc. După ce s-au înroşit, se scot afară, se sting în apă şi apoi se descîntă.
În seara Sfîntului Andrei, toţi ai casei, mai ales fetele mari şi băieţii, seamănă grîu în cîte o strachină sau glastră cu pămînt. Aceluia îi va merge mai bine, va fi mai sănătos şi mai norocos, căruia i-o răsări grîul mai bine şi o creşte mai frumos.
Usturoi miraculos
Tot în seara de 29 noiembrie, se adună la o casă mai mulţi flăcăi şi fete. Pe o masă, ei pun mai multe căciuli de usturoi, împrejmuite cu tămîie, smirnă şi cîteva lumînări de la Paşti aprinse. Pun apoi pe masă diferite feluri de mîncare, mînîncă, vorbesc şi rîd în toată voia bună, pînă cînd apar zorii zilei. Fetele îsş împart între ele usturoiul, pe care îl duc a doua zi la biserică, pentru a-l sfinţi preotul.
Acest usturoi se pune pe policioară la icoane, fiind bun de făcut de dragoste. În alte zone din ţara noastră, păzitul usturoiului se face în felul următor: într-o casă de gospodar se strîng 10-12 fete, avînd fiecare fată cîte o pîine, trei căpăţîni de usturoi, un fir de busuioc, legate cu o aţă roşie şi o sticlă de rachiu. Aceste lucruri se pun pe o masă, într-un colţ al casei, şi se acoperă cu o broboadă roşie. Lîngă lucruri, pe masă, stă un sfeşnic c-o lumînare aprinsă, care arde de cu seară şi pînă în ziuă. Lîngă masă, una în dreapta şi una în stînga, stau de strajă două babe, care bagă bine de seamă ca să nu se fure din lucruri, ori să nu pună cineva mîna pe ele. Ele stau acolo neclintite pînă dimineaţa. La această petrecere, vin şi băieţi cu lăutari. Se cîntă şi se petrece pînă în zori.
Cînd s-a făcut ziuă, hora este jucată afară. Un flăcău joacă în mijlocul horei toate lucrurile fetelor, păzite de bătrîne. După joc, fetele îşi iau lucrurile şi le împart flăcăilor. Pîinea se mănîncă, rachiul se bea, usturoiul se păstrează de leac. Cînd vitele-s bolnave, li se dă mujdei în borş ori vin şi le trece. Dacă se fură din usturoi, nu-i bine deloc: fetei nu-i va mai merge bine. Usturoiul păzit este semănat primăvara. Dacă pleci la drum lung, să iei puţin usturoi cu tine.
De la păzitul acestui usturoi s-a născut zicala: “Parcă a păzit usturoiul”, care se dă celui ce se cunoaşte că a petrecut o noapte fără somn.
Tot în această noapte se fac observaţii meteorologice: dacă luna va fi plină şi cerul senin, se zice că iarna va fi cu moină. Dacă luna va fi plină şi dacă cerul va fi întunecat, dacă va ninge sau va ploua, peste iarnă vor fi zăpezi mari şi grele.De la această zi şi pînă la Crăciun, gospodinele nu mai ţes în război şi nu torc, de frică să nu se supere Maica Domnului pe ele. Sfîntul Andrei este socotit început de iarna, numindu-se din această cauză “Andrei-de-iarnă”.
Din Tricolorul

Voi începe acest articol relatându-vă câteva detalii despre ziua de 27 noiembrie, de altfel o zi cu multe semnificaţii şi o zi în care au avut loc mai multe evenimente pe parcursul întregii istorii. Deviind niţel de la titlul articolului, aş dori să menţionez că pe 27 noiembrie, 1818, s-a născut Aron Pumnul, lingvist şi istoric literar român, fruntaş al Revoluţiei de la 1848 în Transilvania, profesor al lui Mihai Eminescu. Tot pe 27 noiembrie, doar că în 1885, s-a născut marele prozator şi dramaturg român, academicianul Liviu Rebreanu, o persoană remarcantă în istoria poporului nostru românesc.






























